|
Catre o
ortotehnologie
Stiinta Cognitiei este
o stiinta relativ noua care urmareste sa creeze cadrul ontologic din perspectiva
caruia sa se genereze o alta viziune asupra Universului, centrata pe întelegerea
Viului si a Vietii. Abordând critic multitudinea de informatii teoretice
si experimentale existente azi, cei ce încearca sa structureze un
nou mod de gândire urmaresc în esenta sa armonizeze raportul
dintre materie si minte /1,2,3/. Ei au ajuns la concluzia certa ca nu se
poate progresa fara o întelegere profunda a Constiintei umane si
în special a raportului dintre trairea interioara (qualia) si descrierea
formala a trairii /4/. Aceasta din urma este mult mai aproape de modul
actual de gândire si implicit mai abordata teoretic. Cu toate progresele
realizate în neurobiologie si în stiintele vietii artificiale,
problema trairii subiective ramane o problema deschisa ce pare sa limiteze
accesul omului la un nivel ontic superior.
( tehnologie bazata pe întelegerea cuplajului Informatie – Energie – Materie ) Majoritatea studiilor si cercetarilor comunicate din ultimii ani în domeniul stiintelor cognitiei si a neurosiintelor în general, sufera de aceeasi limita: incapacitatea de întelegere a trairii subiective mediata de fluctuatii de energetice din mediile chimice si biochimice ce alcatuiesc subiectul si care sunt grupate sub termenul extrem de complex în sine Informatii. Descrierea mecanismelor prin care informatia se porpaga, structureaza tesuturi sau reactii, este din ce în ce mai pertinenta. Cu toate acestea, problema tare a Stiintelor Cognitiei ramâne legata de întrebarea: de ce si cum procesarea informatiei lasa urme în trairea subictiva? Pentru a încerca un raspuns care sa nu cada din nou în reductionesmul evidentiat de majoritatea abordarilor de pâna acum, este necesar sa precizam mai concret aspecte ale demersului nostru. Este evident ca dificultatea esentiala a acestor cautari este legata de faptul ca accesul la raspuns este mediat de însusi sistemul nervos al celui ce cerceteaza. Fara o luare în considerare a functiei de fransfer globale a sistemului neuronal, considerat responsabil de analiza constienta (de structurare a accesului la un univers semantic specific, în baza caruia se poate imagina si descrie un experiment crucial, capabil sa deschida real o alta perspectiva), nu putem spera decât la o alta asezare a acelorasi date. Pentru început sa precizam modul în care este vazuta azi "componenta hard" a sistemului nervos central: Creierul. In 1981, neurochirurgul Roger Sperry a câstigat premiul Nobel prin demonstrarea experimentala a functionarii specifice a celor doua emisfere cerebrale. O substanta neuronala complexa, aflata la baza creierului, corpul calos, poate fi vazuta ca un sistem de interconectare dintre cele doua emisfere. Prin aceasta strcutura materiala cele doua emisfere comunica asigurând practic o functionare coerenta a întregului sistem nervos central. Sectionarea corpului calos la un pacient bolnav de epilepsie, i-a permis lui Sperry sa demonstreze experimental ca cele doua emisfere au functii diferite si practic lucreaza independent. De exemplu, contururile învatate de pacient prin explorarea unor imagini doar cu ochiul stâng nu au fost recunoscute la o vizualizare doar cu ochiul drept. Mai mult decât atât, experimentele efectuate au demonstrat ca unul din lobi (de obicei cel stâng) este specializat în procesarea lineara, analitica a informatiilor din lumea înconjuratoare. Abilitatea intelectului de a opera logic, cititul, scrisul si vorbitul, aspecte ce formeaza ceea ce am putea considera baza culturii occidentale sunt legate exclusiv de emisfera stânga. In literatura de specialitate acestei functionari i se mai spune si Minte Rationala fiind responsabila direct de perceptia senzoriala (deschidere în sensul teoriei Ortofizicii a lui M. Draganescu) si procesarea aceseia. Cealalta emisfera a cortexului functioneaza diferit, fiind responsabila de procesari globale mai degraba decât a aspectelor individualizabile. Aspectele cu care aceasta emisfera se ocupa sunt de natura unei abordari holiste, abstracte, creative si imaginative. Aici se identifica a fi sediul emotiilor, al vizualizarii spatiale si a tuturor aspectelor legate de vise. Denumita de unii sediul irational al individului, vom numii în aceasta lucrare emisfera dreapta Minte Intuitiva. Aceasta dihotomie functionala a carei obiectivitate este deja demonstrata de stiinta permite o accentuare a importantei viziunii oferite M. Draganescu în lucrarea Ortofizica, lucrare bazata pe o abordare structural - fenomenologica a Universului. Dificultatea intelegerii unitatii profunde a realitatii prin integrarea informatiilor dobandite printr-o abordare stiintifica este legata de insasi linita Mintii Rationale de a patrunde si experimenta proprietati specifice Mintii intuitive. Altfel spus, dificultatea cuceririi unitatii lumii materiale este legata de însasi modalitatea de explorare a Mintii Intuitive din perspectiva Mintii Rationale. Experimentele si modelele elaborate urmeaza sa structureze treptat o punte dintre cele doua functii ale cortexului uman, în speranta de a rezolva la un moment dat problema "tare" pusa de Stiinta Cognitiei, cea a trarii subiective: cum se face ca o fluctuatie a unui parametru fizic lasa o "urma" in trairea subiectiva? Din aceasta perspectiva a structurarii unei punti de legatura dintre Rational si Intuitiv, se poate pune o problema fundamentala: poate Mintea Rationala sa identifice, utilizând o functie de esenta structurala, o întrebare destinata Mintii intuitive pe care aceasta sa o perceapa corect?Evident ca apare imediat si problema conjugata: poate Mintea Intuitiva sa raspunda într-un "limbaj" decodificabil de catre Mintea Rationala?Din acest motiv consideram ca esentiala reconsiderarea raportului Obiectiv - Subiectiv pe care stiinta clasica l-a transat în favoarea abordarii Obiective. Este de asteptat ca sa apara un salt în cognitie doar în masura în care Subiectul revine în cercetarea Obiectului ca parte activa capabila de traire. Cu alte cuvinte Senzorul trebuie sa fie chiar Subiectul uman capabil sa traiasca evenimentul (nemijlocit de aparatura si preconcepte), pe care apoi va încerca sa îl descrie într-un limbaj formal adecvat . In acest sens consideram necesara o clasificare initiala a contextului experimental în cel putin doua categorii principial diferite: Context stiintific (clasic), în care se urmareste minimizarea componentei subiective introduse prin experiment în rezultatul final, siIn sensul celor de mai sus, majoritatea studiilor si cercetarilor legate de neuro-psihologie, biodetectie si biolocatie, bioterapie si aproape întreaga clasa a fenomenelor considerate azi paranormale, pot constitui exemple de abordare experimentala în context ortofizic /5,..9/. Viziunea ortofizicã asupra cuplajului Informatie – Energie – Materie Acceptarea unei asemenea clasificari permite o revalorificare a multor date experimentale existente azi în comunitatea stiintifica, prin prisma încercarii de a structura o punte de comunicare între doua proprietati esentiale ale Omului: capacitatea sa de a trai afectiv si a reflecta rational Universul dar si imaginarea unui mod esential nou de prelucrare tehnologicã bazat pe interactiunea materie – minte, mediatã de o infrastructurã adecvatã, capabilã sã amplifice si sã stabilizeze aceastã interactiune ( ortotehnologie). Introdeschiderea ca proces de interactiune dintre un subiect viu si informateria din Ortoexistenta este capabila sa ofere un suport logic al datelor experimentale cumulate pâna în prezent în studiile legate de cognitie si proprietati normale si paranormale ale psihicului uman. Aceasta interactiune este perceputa de subiect ca fenomen de afire . Sistemul nervos central, (în mod esential emisfera dreapta), este capabil sa transforme treptat aceasta "traire profunda" în senzatii si sentimente care ating un nivel intern de constientizare definit de teoria Ortofizica prin verbul "a sti". Procesarea ulterioara a pachetului de stari de catre emisfera stânga aduce în final rezultatul introdeschiderii la un nivel accesibil ratiunii, nivel caracterizat de verbul "a spune". In acest mod, o interactiune
fenomenologica lasa "urme" într-o realitate accesibila
unei gândiri rationale, specifica operarii structurale si destinate
în special comunicarii verbale.
Ortofizica postuleaza si o reciproca a fenomenului descris mai sus. Astfel, o notiune, cuvânt sau simbol, poate declansa odata cu trairea starilor si senzatiilor profunde atasate, o tranzitie de la nivel strcutural la cel fenomenologic. Altefl spus un sistem viu (arhem ) ar avea în anumite conditii capacitatea de a induce modificari în ortoexistenta prin accesul la informateria nestructurata. O asemena capacitate ar fi echivalenta cu generarea contralata a materiei prin inductia de cuplare controlata dintre informaterie si lumatie (ortotehnologie) sau cu o tehnica de modificare locala a legilor generala ale Universului în care subiectul este scufundat (ortochirurgie existentiala), la limita cu o metoda de generare a unui nou Univers (Un proces mental poate declansa geneza unui nou Univers). Pentru a valida experimental modelul propus de Ortofizica este utila o reanalizare a conceptului de Informatie pentru identificarea limitelor acestuia în a descrie urma lasata unui subiect viu în trairea fenomenologica. 3. Concluzie Activitatea de cercetare interdisciplinara din ultimii ani dedicata biologiei, psihologiei, inteligentei artificilale, consolidarea unor noi teorii din matematica si fizica precum: teoria generala a sistemelor disipative, Geometria fractala, Teoria haosului si controlul acestuia, au strcuturat o directie noua de studiu recunoscuta pe plan mondial sub numele de: Stiinta Cognitiei. Specialistii si-au reunit eforturile pentru a întelege mecanismul prin care, mediat de fluctuatii ale câmpurilor fizice si chimice (considerate informatii), se naste actul trairii subiective. Acest aspect este considerat esential în identificarea diferentelor de esenta dintre comportarea de tip automat (descriptibil structural si capabil de a raspunde "inteligent" la stimuli ) si comportarea de tip uman (caracterizata prin actul trairii subiective, al creatie si al interactiunii subtile manifestata la nivel metafizic). Trairea subiectiva reintra astfel în atentia stiintei, fiind atribuita manifestarii unei forme de existenta a materiei: informatia /22,23/. Desprinsa ca entitate profunda si independenta pe lânga energie si materie, informatia se redefineste pentru a surprinde doua aspecte de baza: un aspect fizic (identificabil în procesarea fizica) si unul fenomenal (identificabil ca proprietate ce fundamenteaza însusi actul trairii constiente). Desi în literatura internationala asemena tatonari privind redefinirea conceptului de informatie sunt de data recenta (Wheeler - 1990, D. Chalmers 1990-1998), în literatura nationala asemenea studii s-au elaborat înca din 1970. Remarcabile în acest sens sunt lucrarile: Eseu de biologie informationala a lui V. Sahleanu (1973), Spiritualitate, Informatie, Materie (1988) si Inelul lumii materiale (1989) a lui M. Draganescu sau Sinergia, Informatia si Geneza sistemelor a lui P.Constantinescu (1990). Modelul cel mai elaborat pe care-l cunoastem azi este cel continut în lucrarea lui M. Draganescu Ortofozica, lucrare ce postuleaza existenta unei realitati profunde numita ortoexistenta si considerata ca fiind atât sursa cât si substrat al unui Univers. Pe acest palier al existentei coexista o materie potentiala profunda (ortomateria sau lumatia) si informateria, definita ca materie informationala în care informatia se manifesta în primul rând fenomenologic. Cuplarea dintre informaterie
si ortomaterie da nastere materiei din Univers, care, pe palierul
viului capata proprietati specifice: proprietatile fenomenologice de sens,
continuitatea psihologica si continuificarea realitatii spatio- temporale.
Viul are acces la informaterie printr-o interactiune specifica numita introdeschidere
prin care organismul viu poate explora fenomenologic realitatea profunda.
Bibliografie:
1 Abraham, Ralph H.,
(1976), The macroscopy of resonance, In: Structural Stability, The Theory
of Catastrophes, and Applications, (Lecture Notes in Mathematics, Vol.
525), New York: Springer?Verlag, pp. 1?9.
|